Sindromul de ovar polichistic și rezistența la insulină
Autor: Dr. Elena-Teodora Gheorghe, medic specialist endocrinolog
Sindromul de ovar polichistic (SOPC) este cea mai frecventă afecțiune endocrină care apare în tipul perioadei reproductive a femeii. Criteriile de diagnostic în SPOC sunt următoarele: hiperandrogenism clinic sau biochimic, lipsa ovulației și aspectul polichistic al ovarelor, pentru diagnostic fiind necesare îndeplinirea a minim 2 criterii. În general managementul SPOC se concentrează pe ameliorarea manifestărilor clinice ale acestei afecțiuni, iar mecanismele prin care apare această afecțiune nu beneficiază de aceeași atenție.
În SPOC rezistența la insulină este accentuată de hiperandrogenism și acumularea de țesut adipos, dar este implicată și în patogeneza SPOC și progresia bolii.
1. Cum apare rezistența la insulină în SPOC?
În mod normal insulina are rol în homeostazia glucozei, stimulând absorbția glucozei în țesuturile sensibile la acțiunea insulinei cum ar fi țesutul adipos, mușchii scheletici, ficatul și inima, dar insulina acționează și prin inhibarea producerii hepatice de glucoză. Insulina are rol în inhibarea lipolizei, ceea ce duce la o scădere a nivelului de acizi grași liberi care poate influența acțiunea insulinei asupra producției hepatice de glucoză.
Rezistența la insulină este definită ca o scădere a capacității insulinei de a efectua aceste roluri metabolice, ceea ce duce la creșterea insulinei în sânge. Nu există încă un consens cu privire la mecanismul exact care produce rezistență la insulină la persoanele cu SOPC indiferent de valoarea indicelui de masă corporală (IMC). Consecința hiperinsulinismului este a stimulare a țesuturilor care nu sunt sensibile la insulină în mod normal, de exemplu ovarul. Insulina și hormonul luteinizant (LH) acționează asupra celulelor tecale de la nivelul ovarului și stimulează producția de androgeni (hormoni masculini). În plus insulina acționează ca o co-gonadotropină accentuând acțiunea LH prin stimularea expresiei unor receptori, dar și prin afectarea axei hipotalamo- hipofizo- ovariene. Hiperinsulinismul crește răspunsul androgenilor din glanda suprarenală la acțiunea ACTH-ului și scad nivelul de SHBG, ceea ce duce la creșterea hormonilor androgeni liberi (care nu sunt legați de proteine).
2. Diagnosticul și evaluarea rezistenței la insulină în SOPC.
În ultimii ani s-au dezvoltat mai mulți indicatori cantitativi și calitativi simpli pentru evaluarea rezistenței la insulină cum ar fi: IMC, circumferința taliei, raportul talie-șold, circumferința încheieturii mâinii, dar și alți markeri antropometrici; insulina recoltată a jeun, testul de toleranță la glucoză (OGTT), raportul glucoză-insulină, indicele HOMA, raportul lipide-lipoproteine și alți biomarkeri. Indicele HOMA este în prezent cel mai utilizat marker pentru evaluarea rezistenței la insulină, dar nu există încă o limită acceptată pentru pacientele cu SOPC. În plus, având în vedere asocierea dintre inflamație și rezistența la insulină, markerii inflamatori precum interleukina 6 (IL6) și feritina devin frecvent utilizați, iar citokine precum leptina și adiponectina au fost propuși ca markeri pentru evaluarea rezistenței la insulină.
3. Care este managementul rezistenței la insulină la pacientele cu SOPC?
Ghidurile recomandă ca femeile care au SOPC și rezistență la insulină ar trebui să facă schimbări ale stilului de viață și să înceapă tratament pentru remedierea acestei probleme, chiar dacă nu există modificări semnificative ale nivelului de glucoză din sânge.
Stilul de viață. În acest sens se recomandă o dietă echilibrată și exercițiu fizic. Dieta femeilor cu SOPC este bogată în grăsimi și carbohidrați, și reducerea numărului de calorii ar fi cea mai bună opțiune în acest sens. Dieta mediteraneeană care presupune consumul de legume, fructe, fructe de mare și nuci în combinație cu un număr redus de carbohidrați poate ajuta la îmbunătățirea disfuncțiilor endocrine și menstruale la aceste paciente. De asemenea se recomandă exercițiu fizic, minim 150 de minute pe săptămână.
Medicamente. Metforminul este cel mai folosit și el acționează prin reducerea producției hepatice de glucoză, reduce gluconeogeneza și îmbunătățește sensibilitatea țesuturilor periferice la acțiunea insulinei și scade acțiunea insulinei la nivelul ovarului.
5. Concluzii
Patogenia rezistenței la insulină în SOPC nu e complet cunoscută și include modificări genetice și epigenetice, hiperandrogenism, obezitate și inflamație. Modificările stilului de viață și tratamentul adecvat pot fi strategii eficiente pentru reducerea rezistenței la insulină, creșterea șansei de ovulație și reducerea nivelului de androgeni.
SURSE:
- https://www.mdpi.com/1422-0067/23/8/4110
- https://ovarianresearch.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13048-022-01091-0