Hiperprolactinemia

Autor: Dr. Teodora Elena Gheorghe, medic specialist endocrinolog

1. Introducere

Prolactina este un hormon produs de glanda hipofiză, fiind sintetizată și secretată de niște celule specializate numite celule lactotrofe hipofizare. Secreția ei este influențată de factori fiziologici și patologici, dar nivelul acesteia este în principal sub controlul dopaminei, care are rol inhibitor. Prolactina este metabolizată în ficat și rinichi, iar nivelul bazal măsurat în sânge este în jur de 13 ng/ml la femei și 5 ng/ml la bărbați. Limita superioară poate varia în funcție de laborator, fiind aproximativ 15-20 ng/ml.

Hiperprolactinemia se referă la un nivel crescut al prolactinei măsurată în sânge, fiind o patologie endocrină relativ frecvent întâlnită. Cauzele hipeprolactinemiei sunt fiziologice, patologice sau poate fi indusă medicamentos.

2. Etiologie

Orice perturbare care afectează secreția și eliminarea prolactinei va cauza hiperprolactinemie. Hiperprolactinemia fiziologică este de cele mai multe ori tranzitorie și nu produce manifestări clinice, în timp ce hiperprolactinemia patologică și cea produsă de medicamente sunt simptomatice și au consecințe serioase pe termen lung. Iată câteva cauze ale prolactinei crescute:

• Cauze fiziologice: sarcina, exercițiul fizic intens, stresul, somnul, perioada neonatală;
• patologia hipofizară: prolactinom, acromegalie, boala Cushing, hipofizita limfocitară, macroadenom compresiv, tumori paraselare;
• patologie hipotalamică: tumori, (craniofaringiom, meningiom, disgerminom, metastaze hipotalamice), boli granulomatoase (sarcoidoză, tuberculoză), lezarea tijei pituitare (traumatism cranian, operație), iradiere craniană, boli infiltrative (histiocitoză);
• medicamente: tratament cu estrogeni, antipsihotice/ medicamente care inhibă secreția de dopamină (risperidonă, haloperidol), antidepresive triciclice, anticonvulsivante (fenitoină), antihipertensive (verapamil, metildopa, labetalol), analgezice opioide (metadonă, morfină, apomorfină, heroină);
• boli sistemice: boală cronică de rinichi, sindrom de ovar polichistic, hipotiroidism primar, boli hepatice;
• altele: boli genetice sau producție ectopică

3. Manifestări clinice

Pacienții cu hiperprolactinemie se prezintă în general cu simptome de hipogonadism. La femei manifestările clinice includ oligomenoree, amenoree și cicluri menstruale neregulate, iar la bărbați hiperprolactinemia se manifestă cu disfuncție erectilă și libido scăzut. Galactoreea (secreție lactată) și infertilitatea reprezintă alte manifestări clinice. Pacienții se pot prezenta și cu densitate minerală osoasă scăzută. Dacă secreția excesivă de prolactină este produsă de un adenom hipofizar mare acesta produce manifestări clinice legate de efectul compresiv al adenomului: durere de cap și afectarea vederii.

4. Evaluare

Istoricul clinic al pacientului are o importanță deosebită în evaluarea hiperprolactinemiei. Istoricul de boli acute, stres sau durere la momentul recoltării prolactinei serice pot produce o creștere tranzitorie a prolactinei. Este necesară și documentarea manifestărilor clinice enumerate mai sus, tratamentul asociat al pacientului sau istoricul de boli cronice (în special boli renale și hepatice). Recoltarea prolactinei serice se face dimineața, înainte de masă. Dacă prolactina este crescută, următorul pas este excluderea cauzelor fiziologice și a consumului de medicamente. Se recomandă repetarea recoltării prolactinei serice pentru documentarea persistenței hiperprolactinemiei. Alte evaluări de laborator sunt: test de sarcină, evaluarea funcției tiroidiene, evaluarea funcției renale, IGF1, FSH, LH, estradiol/testosteron, ACTH, cortizol. Evaluarea imagistică a hipofizei prin rezonanță magnetică nucleară se face dacă nivelul prolactinei este foarte crescut sau se suspicionează o tumoră hipofizară secretantă de prolactină. Erorile în diagnosticul hiperprolactinemiei apar atunci când există valori fals scăzute a prolactinei sau când este prezentă macroprolactina (o variantă de prolactină cu greutate moleculară mai mare, dar cu activitate biologică minimă).

5. Management

Tratamentul hiperprolactinemiei depinde de cauză și, odată ce cauzele fiziologice sunt excluse, atenția medicului se îndreaptă spre căutarea unor cauze patologice.

Hipotiroidism: se face tratament cu hormoni tiroidieni

Medicamente: tratamentul este necesar atunci când pacientul dezvoltă osteoporoză, hipogonadism sau galactoree. Dacă tratamentul (de obicei dat de medicul psihiatru) poate fi întrerupt, este preferată această cale. Dacă tratamentul nu poate fi întrerupt se preferă înlocuirea medicamentelor cu unele ce nu produc o creștere a prolactinei.

Patologie hipotalamică sau leziuni ale tijei hipofizare. Se preferă înlăturarea cauzei, iar dacă nu este posibil se face tratament cu agoniști dopaminergici.

Macroprolactinemia. Aceasta nu necesită tratament.

Prolactinom. Metodele de tratament sunt:

• tratament medicamentos: nu este indicat la pacienții cu microadenoame (tumori sub 1 cm) asimptomatice, dar se recomandă la cei simptomatici cu micro- sau macroadenoame (tumori peste 1 cm) la care se intenționează scăderea nivelului prolactinei serice, scăderea dimensiunii tumorale sau normalizarea funcției gonadale. Cele mai folosite medicamente sunt cabergolină și bromocriptină. Tratamentul se poate opri după câțiva ani dacă nivelul de prolactină e normal și nu mai e vizibil adenomul.
• tratament chirurgical sau iradierea: se recomandă la pacienții rezistenți sau intoleranți la tratamentul medicamentos, iradierea fiind rezervată pentru pacienții cu resturi tumorale reziduale.

6. Prognostic

Majoritatea pacienților cu microprolactinoame au un prognostic bun cu tratament și pot fi manageriați cu tratament medicamentos pe perioade lungi. Succesul tratamentului chirurgical depinde de experiența neurochirurgului, mărimea tumorii și nivelul de prolactină. Complicațiile bolii sunt: osteoporoză, infertilitate, hipogonadism, complicațiile date de volumul tumoral mare (deficite vizuale, paralizii de nervi cranieni și apoplexie pituitară).

SURSE:

1. https://www.thiemeconnect.com/products/ejournals/html/10.4103/ijmbs.ijmbs_38_20
2. https://europepmc.org/article/nbk/nbk537331