Deficitul de vitamina D

Autor: Dr. Elena-Teodora Gheorghe, medic specialist endocrinolog

1.Introducere

Vitamina D este o vitamină liposolubilă care are un rol esențial în dezvoltarea normală a sistemului osos și menținerea masei osoase prin favorizarea absorbției calciului, fosforului și magneziului. Are rol vital în buna funcționare a sistemului imunitar, sistemului neuromuscular, diferențierea și creșterea celulară. Nivelul normal al vitaminei D este de 30 ng/ml, iar carența acestei vitamine poate produce rahitism la copii și osteomalacie la adulți. Prevalența deficitului de vitamina D este în creștere, iar populațiile susceptibile necesită screening pentru depistarea unui nivel subnormal al vitaminei D.

Sursele majore de vitamina D provin din sinteza cutanată și din dietă. Producția de vitamina D de către piele este afectată de factori precum vârstă, anotimp, folosirea cremelor de protecție solară, fiind dificil de estimat nivelul de vitamina D care este sintetizat la nivel cutanat. Alimentele din dieta zilnică obișnuită au un conținut redus de vitamina D, cele mai bogate surse fiind alimentele de origine animală și lactatele. Cele 2 forme de vitamina D sunt ergocalciferol (D2) și colecalciferol (D3), care sunt convertite la 25-hidroxi- vitamina D2, respectiv 25-hidroxi- vitamina D3 de către enzima 25- hidroxilaza care se găsește în ficat. Aceste 2 forme sunt transformate la nivelul rinichiului în forma activă a vitaminei D, 1,25 dihidroxi- vitamina D de către enzima 1-alfa- hidroxilază. Forma activă a vitaminei D crește absorbția intestinală a calciului, resorbția osoasă și scade excreția renală a calciului și fosforului.

2.Etiologie

2.1. Scăderea aportului alimentar/ Scăderea absorbției. O varietate de sindroame de malabsorbție pot duce la carența de vitamina D, de exemplu: boala celiacă, boli inflamatorii intestinale, fibroza chistică, insuficiență pancreatică cronică.

2.2. Scăderea expunerii la soare. Pentru prevenirea deficitului de vitamină D se recomandă expunerea zilnică la soare aproximativ 20 de minute pe zi. Sinteza acesteia scade odată cu înaintarea în vârstă, iar persoanele care au pielea mai închisă produc mai puțină vitamina D.

2.3. Scăderea sintezei endogene. Este întâlnită la persoanele cu boli cronice de ficat sau cu boală cronică de rinichi.

2.4. Catabolism hepatic crescut. Medicamentele precum fenobarbital, dexametazonă, carbamazepină etc activează enzimele hepatice care degradează rapid vitamina D.

2.5. Rezistența organelor țintă la acțiunea vitaminei D. Se întâlnește în cazul rahitismului ereditar.

3. Fiziopatologie

Vitamina D are un rol important în homeostazia calciului și metabolismului osos, iar deficitul sever de vitamina D produce o scădere a absorbției calciului și fosforului rezultând hipocalcemie și hiperparatiroidism. Hiperparatiroidismul secundar duce la creșterea fosforului în urină și accelerarea demineralizării osoase, consecința fiind apariția osteomalaciei și osteoporozei la adulți și rahitismului la copii.

4. Istoric și examen clinic

Majoritatea pacienților cu deficit de vitamină D sunt asimptomatici. Totuși, un deficit ușor de vitamina D poate produce hipocalcemie și hiperparatiroidism ceea ce contribuie la creșterea riscului de osteoporoză și fracturi, mai ales la vârstnici. Pacienții cu deficit sever și prelungit de vitamină D pot acuza simptome asociate hiperparatiroidismului secundar, de exemplu dureri osoase, dureri ale articulațiilor, dureri musculare, oboseală, fasciculații musculare și slăbiciune. La copii manifestările clinice includ iritabilitate, letargie și întârzierea dezvoltării.

5. Evaluare

Persoanele cu risc crescut de a dezvolta deficit de vitamina D necesită evaluare prin măsurarea nivelului 25-hidroxi-vitaminei D, nivelul optim fiind peste 30 ng/ml. Un nivel foarte mare al vitaminei D, de exemplu peste 100 ng/ml este considerat toxic, existând risc de hipercalcemie secundară. Se evaluează de asemenea și nivelul de PTH și nivelul de calciu.

6. Tratament

Sunt disponibile mai multe tipuri de preparate, vitamina D3 (colecalciferol) fiind mai eficace comparativ cu vitamina D2 (ergocalciferol). Persoanele sub 65 de ani care nu se expun suficient la soare au nevoie de 600-800 UI de vitamina D pe zi, iar la cei peste 65 de ani doza recomandată este 800-1000 UI pe zi. Necesarul de vitamina D pentru tratarea deficitului depinde de cât de sever este deficitul, dar și de factorii de risc asociați. Se recomandă inițial tratament cu 4000-6000 UI pe zi pentru 2 luni sau 50000 UI pe săptămână și odată ce nivelul 25-hidroxi-vitaminei D este peste 30 ng/ml se administrează 1000-2000 UI pe zi. O doză inițială mai mare, de 10000 UI zilnic poate fi necesară la persoanele care au factori de risc asociați. Copii cu deficit de vitamină D pot fi tratați inițial cu 2000 UI pe zi sau 50000 UI pe săptămână și când este corectat deficitul se poate menține o doză de 1000 UI pe zi.

Hipervitaminoza D rezultă dintr-un aport oral excesiv și nu din cauza expunerii prelungite la soare. Intoxicația acută produce hipercalcemie care se manifestă prin confuzie, anorexie, vărsături, urinat excesiv, slăbiciune musculară, sete intensă. Intoxicația cronică poate produce calculi renali și dureri osoase.

7. Concluzii

Vitamina D este un nutrient esențial pentru menținerea sănătății oaselor, funcției imune, dar și factor protectiv împotriva bolilor degenerative sau cancerului. Deficiența de vitamina D reprezintă o problemă de sănătate publică, dar care poate fi prevenită și tratată.

SURSE:

• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK532266/
• https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2666154323001230
• https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8074587/