Tiroidita autoimună-cum o recunoaștem?

Autor: Dr. Teodora Elena Gheorghe, medic specialist endocrinolog

1. Introducere

Tiroidita înseamnă de fapt un proces inflamator la nivelul glandei tiroide. Tiroidita cronică autoimună sau tiroidita Hashimoto este o boală autoimună în care glanda tiroidă este atacată de către propriul sistem imunitar și este cea mai frecventă cauză de hipotiroidism în țările dezvoltate. Tiroidita autoimună este de 10 ori mai frecventă la femei și de obicei este diagnosticată între 30 și 50 de ani.

2. Cauze

Cauzele tiroiditei autoimune nu se cunosc cu exactitate, fiind implicați factori genetici (70-80%) și factori de mediu (20-30%).

2.1. Factori genetici. Acest lucru înseamnă că pacientul moștenește de la părinți sau alte rude de sânge anumite gene care îl predispun la dezvoltarea unui proces autoimun la nivelul tiroidei.

2.2. Factori de mediu. Factorii de mediu care acționează asupra pacienților predispuși genetic sunt: fumatul, infecții bacteriene, infecții virale și expunere la diverși compuși chimici. Cei care trăiesc într-un mediu prea "curat", cu expunere limitată la factorii de mediu, au șanse mari să dezvolte boli autoimune. Compoziția microbiomului intestinal influențează autoimunitatea: Bifidobacterium și Lactobacilus scad, iar Bacteroides fragilis crește riscul de tiroidită. Excesul de iod crește riscul de tiroidită de 4 ori. Nivelul mic de seleniu poate declanșa o tiroidită Hashimoto. Administrarea de seleniu nu influențează evoluția afecțiunii, dar scade nivelul anticorpilor.

3. Tipuri de anticorpi

Cei mai mulți pacienți cu tiroidită autoimună dezvoltă anticorpi anti-tiroidperoxidază (ATPO) și anticorpi anti-tiroglobulină. Mai rar se dezvoltă anticorpi blocanți ai receptorului de TSH. Acești anticorpi atacă enzime și proteine specifice din structura tiroidei, rezultând o producție inadecvată de hormoni tiroidieni. În aproximativ 10-15% din cazuri pacienții cu boală clinic evidentă nu au anticorpi prezenți în sânge. Tiroidita autoimună se asociază și cu alte boli autoimune, cum ar fi boala celiacă, miastenia gravis, scleroză sistemică, sindrom Sjogren, anemia pernicioasă și insuficiență adrenală.

4. Manifestări clinice

Manifestările clinice alte tiroiditei autoimune sunt variate. Inițial pacienții se pot prezenta cu hashitoxicoză, o situație caracterizată prin distrucția țesutului tiroidian de către procesul autoimun și deversarea hormonilor tiroidieni în sânge în cantitate mare cu apariția consecutivă a manifestărilor clinice date de excesul de hormoni tiroidieni. Pe masură ce glanda tiroidă este distrusă de către anticorpi, apar semne de hipotiroidism (producție insuficientă de hormoni tiroidieni). Pacienții hipotiroidieni prezintă voce răgușită, piele uscată și palidă, intoleranță la frig, creștere în greutate, bătăi lente ale inimii, lipsă de energie, depresie, scăderea memoriei, retenție de apă, tulburări de ciclu menstrual, infertilitate, păr uscat, rar ce se rupe ușor. În majoritatea cazurilor funcția tiroidiană este normală. Glanda tiroidă poate fi mărită în volum, dar uneori poate apărea atrofia acesteia.

5. Evaluare

Alături de manifestările clinice enumerate mai sus, investigațiile de laborator ajută medicul endocrinolog în elucidarea diagnosticului de tiroidită autoimună. Tabloul biochimic poate include TSH crescut și FT4 scăzut (hipotiroidism primar), dar funcția tiroidiană poate fi normală. Hipotiroidismul subclinic e caracterizat de TSH crescut cu FT4 normal. Prezența anticorpilor anti-tiroglobulină si ATPO sugerează diagnosticul de tiroidită Hashimoto. La 10% dintre pacienți nu se gasesc anticorpi în sânge. Poate apărea anemie și un nivel crescut al colesterolului. Ecografia tiroidiană evidențiază un aspect neomogen al glandei tiroide.

6. Tratament

6.1. Hashitoxicoza. În acest caz apar semne și simptome ale excesului de hormoni tiroidieni. Tratamentul este unul suportiv, cu medicamente care scad frecvența pulsului. Nu se recomandă tratament cu medicamente care scad sinteza de hormoni tiroidieni.

6.2. Tiroidita autoimună cu funcție tiroidiană normală. Acești pacienți necesită monitorizare clinică, biochimică și imagistică, de regulă anuală sau mai devreme dacă apar manifestări clinice sau dacă este planificată o sarcină. Nu este necesar tratament.

6.3. Tiroidita autoimună cu hipotiroidism. Se tratează cu hormoni tiroidieni. Doza optimă se ajustează în funcție de greutate și este individualizată pentru fiecare pacient. Tratamentul se administrează dimineața cu 30 de minute înainte de micul dejun, pe stomacul gol, fără alte medicamente, suplimente de calciu și fier, inhibitori de pompa de protoni pentru o absorbție optimă. La pacienții cu afecțiuni cardiovasculare se începe tratamentul cu o doza mică și se crește treptat pană se atinge doza eficace.

6.4. Suplimentele cu seleniu și vitamina D. Datele din literatura de specialitate sugerează faptul că suplimentarea cu seleniu ar reduce nivelul de anticorpi anti-tiroglobulină și ATPO după circa 6 luni de tratament. Sunt necesare studii suplimentare pentru a se putea stabili cum influențează seleniul evoluția procesului autoimun. Deficitul de vitamina D crește riscul de tiroidită autoimună în anumite populații, deci devine importantă folosirea de suplimente de vitamina D la pacienții care au un nivel scăzut al acesteia în sânge.

7. Recomandări de dietă în tiroidita autoimună

7.1. Dieta antiinflamatorie în tiroidita Hashimoto. Acest tip de dietă are la bază consumul de fructe și legume, precum și eliminarea din alimentație a grăsimilor saturate și a zahărului. Există puține dovezi care să susțină faptul că o dietă antiinflamatorie este benefică. Teoria din spatele inflamației în tiroidita autoimună are la bază sindromul de intestin permeabil. În acest sindrom intestinul suferă niște modificări ale mucoasei sale care permit trecerea unor proteine care de obicei nu sunt prezente în sânge. Sistemul imun detectează aceste proteine străine și încep să producă anticorpi. Proteinele străine au o structura similară cu unele proteine sau enzime ce se găsesc în glanda tiroidă, deci acești anticorpi vor ataca glanda tiroidă producând inflamația și distrugerea acesteia. Ideea unei astfel de diete antiinflamatorii are la bază vindecarea intestinului și scăderea severității procesului autoimun. Datele din literatura științifică sunt insuficiente în prezent pentru a se stabili niște recomandări clare referitoare la dieta antiinflamatorie.

7.2. Dieta fără gluten în tiroidita Hashimoto. În literatură exisă studii care arată că dieta fără gluten ar avea un rol benefic la pacienții cu tiroidită. În iulie 2023 s-a publicat prima meta-analiză care evalua relația dintre o dietă fără gluten și nivelurile anticorpilor sau hormonilor tiroidieni la pacienții cu tiroidită autoimună fără boală celiacă. Rezultatele au fost favorabile în sensul că eliminarea glutenului din alimentație a avut efecte pozitive asupra inflamației tiroidiene, însă dovezile acumulate nu sunt suficiente ca să recomandăm o dietă fără gluten la toți pacienții cu tiroidita Hashimoto fără boală celiacă.

8. Prognostic

Deși diagnosticul de tiroidită autoimună poate avea un impact emoțional puternic, fiind o afecțiune cronică și care nu se vindecă, prognosticul este bun în condițiile în care există o monitorizare corectă și un tratament adecvat atunci când devine necesar. În majoritatea situațiilor tiroidita autoimună este o afecțiune ușoară, fără un impact major asupra calității vieții.

SURSE

1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459262/
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10405818/?fbclid=IwAR1Hbv3GPqAc1HS1uHNdsbpXcQligNTzQM8Eg5V5ciVxnlaMY3SKxQ5aabo#s5title
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC9478900/
4. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/36839399/
5. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37335715/
6. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/37513592/